Împrumut la domiciliu | Bani în 48 de ore

Provident Financial România este o instituţie financiară nebancară, înregistrată în Registrul General al Băncii Naţionale a României și specializată în acordarea de împrumuturi de valoare mică, pe termen scurt.
Este prima instituție financiară care, în primăvara lui 2006, lansează în România împrumutul la domiciliu, pe baza unui model de afaceri cu o istorie de peste 130 de ani. Printr-un serviciu suplimentar, oferit contra cost, clienții pot primi banii acasă în maximum 48 de ore, fără giranți sau garanţii şi fără birocraţie. Un agent îi va vizita apoi pentru încasarea ratelor, astfel clienții își plătesc ratele în confortul propriei locuinţe.

De atunci, au devenit cunoscuți în întreaga țară pentru rapiditate în acordarea creditului, transparenţă în prezentarea tuturor costurilor şi corectitudine în respectarea angajamentelor. Au ajutat sute de mii de români să îşi îndeplinească dorințele, români care au avut și continuă să aibă încredere în produsele provident.
Din aprilie 2006 până în prezent, Provident a creat oportunităţi fie din postura de furnizor de servicii, fie din cea de angajator, sau partener de afaceri. Astfel, în prezent, asigura respectarea cu succes a angajamentelor faţă de cei peste 750 de angajaţi, 3.800 de agenţi (colaboratori independenţi) şi, bineinţeles, față de clienţii  din toată țara.

Înainte de a încheia, un scurt bilanț: în cei 7 ani de activitate in România au contribuit la îndeplinirea viselor sau soluţionarea nevoilor a peste 500.000 de clienți, au investit mai mult de 160 milioane de euro, din care peste 600.000 de euro în proiecte sociale dezvoltate în comunitățile în care sunt prezenți.

Cititi mai multe :
http://www.provident.ro/despre-provident/


Share/Bookmark

Un comentariu:

Susan Michael spunea...

Sunteți în căutarea pentru un împrumut? Ai locul potrivit pentru soluții de împrumut chiar aici! Global Finance Limited da împrumuturi pentru companii și persoane fizice, la o rată scăzută și la prețuri accesibile dobândă de 3,2%. Va rugam sa ne contactati prin e-mail de astăzi, prin intermediul susanmichael911@hotmail.co.uk

Date privind solicitantul:

  1) Numele Intreg:
  2) Țara:
  3) Adresa: o
  4) de stat:
  5) Sex:
  6) Starea civila:
  7) Ocupatia:
  8) Numărul de telefon:
  9) poziția prezent în locul de muncă:
  10) Venitul lunar:
  11) Suma de împrumut Necesare:
  12) Împrumut Durata:
  13) Scopul de împrumut:
  14) Religie:
  15) Ați aplicat înainte;
  16) Data nașterii;
  mulțumiri,
Doamna Susan Michael