USD recuperează pierderile

19 iulie 2019. Dolarul american câștigă teren în această dimineață, după ce a scăzut joi, în urma observațiilor din partea membrilor Fed, Williams și Clarida

Dolarul american a înregistrat o volatilitate crescândă în ultimele ore ca urmare a comentariilor membrilor Fed, Williams și Clarida, care au fost ulterior clarificate de către Rezerva Federală, fapt ce a impulsionat dolarul american. Remarcile lor s-au axat pe calendarul politicii monetare, sugerând că nu are sens să așteptăm până când lucrurile devin atât de rele încât este necesară o serie dramatică de reduceri de dobândă. În ochii piețelor financiare, ei au spus că "o reducere a ratei de 50 puncte de bază este aproape garantată la întâlnirea din iulie a Fedului". Ca urmare, acțiunile s-au majorat, în timp ce dolarul american și randamentele obligațiunilor americane au scăzut imediat. În plus, Richard Clarida a sugerat că banca centrală a Statelor Unite trebuie să ia o decizie bazată pe direcția în care economia este așteptată să se îndrepte și, mai ales, pe baza factorilor de risc asupra economiei. Ce a determinat inversarea dolarului american? Pe scurt, un purtător de cuvânt al New York Fed a clarificat faptul că remarcile lui Williams au fost "un discurs academic realizat pe 20 de ani de cercetare. Nu a fost vorba de potențiale acțiuni de politică de la următoarea întâlnire FOMC. "Mai mult, în sesiunea de întrebări și răspunsuri, Williams și-a exprimat unele preocupări cu privire la așteptările scăzute ale inflației, semnalând că ar putea fi prea scăzute. În urma discursurilor lor, piețele monetare americane au introdus în preț o reducere a ratei de 41 de puncte bază la întâlnirea care va avea loc în mai puțin de două săptămâni, ceea ce ar putea suna ridicol dacă ținem cont de cele mai noi date macroeconomice din această săptămână. În orice caz, o reducere de 25 de puncte de bază este aproape certă, iar piețele par să caute o scădere mai mare, dată fiind probabilitatea de aproape 50% pentru a vedea o scădere de 50 bps. Aceasta face ca sarcina Fed să fie și mai dificilă, întrucât ei ar putea să întâmpine dificultăți în a duce dolarul jos când vor anunța o reducere a ratei de doar 25 de puncte de bază.



Share/Bookmark

Niciun comentariu: