Lira turcească se depreciază

Lira scade puternic în raport cu dolarul american după ce Erdogan l-a demis pe guvernatorul actual al CBRT

9 iulie 2019. Erdogan corectează lira. Lira turcească se prăbușește în această dimineață împotriva dolarului american, ca răspuns la decizia președintelui Recep Erdogan de a demite guvernatorul actual al băncii centrale a țării, Murat Cetinkaya, al cărui mandat ar fi trebuit să țină până anul următor. Erdogan l-a numit pe adjunctul lui Cetinkaya, Murat Uysal, noul guvernator, decizie ce a subminat independența băncii centrale turcești. Președintele Erdogan a fost citat de mass-media locală spunând: "I-am spus în repetate rânduri în cadrul întâlnirilor economice că ar trebui să reducă ratele. I-am spus că această mișcare va ajuta la scăderea inflației. Însă acesta nu a făcut ceea ce era necesar ". Aceasta este una dintre explicațiile șocante ale deciziei sale, ce a confirmat faptul că Erdogan nu a abandonat încă ideea neortodoxă conform căreia scăderea ratelor ar trebui să contribuie la scăderea inflației. Acum, se pare că toate problemele legate de moneda turcească au reapărut, așadar trebuie să fim pregătiți pentru deprecieri extinse în următoarele zile având în vedere că investitorii și-ar putea dori închiderea pozițiilor și retragerea banilor de pe această piață. În concluzie, putem afirma că decizia lui Erdogan este regretabilă, deoarece a confirmat nu numai că este în practică responsabil de politica monetară, ci și că a subminat fundamentele democratice. Amintim că lira se apreciase în raport cu dolarul american din mai și până săptămâna trecută, datorită îmbunătățirii sentimentului din piață ( având în vedere că alegerile din Istanbul s-au reluat, iar ratele au fost menținute ridicate de către banca centrală). Cu toate acestea, s-au schimbat foarte multe de săptămâna trecută și, având în vedere că piețele se așteaptă ca ratele să fie reduse, investitorii ar putea vinde lira. În ansamblu, perspectivele pentru moneda turcească s-au agravat, iar șansele unei alte crize monetare au crescut. Această situație poate avea și reverberații serioase asupra economiei reale.

Lira turcească se depreciază

Sursa: https://www.xtb.com/ro/analize-de-piata/turkish-lira-plunges-on-shocking-erdogans-decision-3

Share/Bookmark

Niciun comentariu: