Efectul Bitcoin în lume și în România

"Anul 2017 a adus popularitate globală pentru monedele virtuale și în mod special pentru Bitcoin: statisticile Google îl arată pe poziția a 2-a în categoria Global News, după uraganul Irma. Apetitul pentru monede virtuale a creat unele dintre cele mai agresive evoluții din istorie ale unor instrumente tranzacționate la bursă. Deși BTC poate fi cumpărat de pe mai multe burse, având unele diferențe între cotațiile lor, o referință luată, de pildă, de pe bursa americană Coinbase arată o creștere a prețului Bitcoin de peste 20 de ori în perioada ianuarie - decembrie 2017, valoarea maximă a Bitcoin de 19891.99 USD fiind atinsă pe 17 decembrie 2017.

Interesul larg, atenția deosebită acordată de mass-media și aprecierile ultra-rapide (comparativ cu piața bursieră înainte de 2000 sau 2007 în SUA) au generat deseori în presă avertismente și comparații ale monedei virtuale cu bule speculative din trecutul recent sau mai îndepărtat - inclusiv episodul bulbilor de lalea (sec. XVII) sau al altor speculații din sec. XVIII. Introducerea contractelor futures pe BTC la bursele americane CME și CBOE a însemnat un moment controversat, unele firme de brokeraj avertizând că pot fi introduse riscuri ce ar putea distorsiona și alte segmente de piață (prin intermediul unei case de compensare comune), generând un efect în lanț.

CEO-ul JPMorgan a devenit celebru prin afirmațiile sale (ar concedia pentru "stupiditate" angajații care tranzacționează moneda virtuală Bitcoin), în timp ce Warren Buffett declara în ianuarie că, deși ar cumpăra opțiuni (de vânzare, de tip put) care să beneficieze de o scădere a prețurilor tuturor monedelor virtuale în următorii 5 ani, nu ar intra pe vânzare directă - aluzie la impredictibilitatea variațiilor pe termen scurt. Ultimele săptămâni au adus însă îngrijorări serioase în China - autoritățile vor să limiteze poluarea indusă de operațiunile care mențin activă rețeaua Bitcoin, consumând cantități uriașe de energie electrică. În plus, Coreea de Sud ia în calcul interzicerea tranzacțiilor cu monede virtuale - speculațiile pe aceste instrumente au devenit un fel de ”sport național”, iar o petiție împotriva interdicțiilor propuse a fost semnată de peste 200 de mii de oameni.

Dinspre ESMA a venit recent o avertizare: banii investiți în monede virtuale pot fi pierduți în întregime. Într-un astfel de mediu și după creșterea spectaculoasă din ultimul an, prețul BTC a scăzut pe 17 ianuarie 2018 sub 10.000 de dolari, marcând jumătatea nivelului istoric atins în decembrie. Dinamica l-a inspirat pe un analist UBS să glumească: prețurile monedelor virtuale au scăzut mai repede decât poți spune ”bulb de lalea”. Jubilarea uneia sau alteia dintre taberele formate în jurul evoluției monedei virtuale pare, însă, prematură. Monedele virtuale au și susținători înfocați, ca și adversari înverșunați. Variabile precum cadrul de reglementare, abilitatea burselor de a se adapta regulilor de transparență și prevenire a spălării banilor și practicilor frauduloase de tranzacționare, posibilitatea de a crește viteza și reduce costul transferurilor sau volatilitatea piețelor financiare sunt ingrediente majore ale evoluției viitoare a prețului monedelor virtuale.

Anul se anunță unul volatil și interesant, inclusiv prin prisma scenariilor variate ale unor legături încă nestudiate suficient între activele bursiere clasice și noile monede virtuale. Dincolo de dansul agitat al prețului monedelor virtuale, atenția se va îndrepta și asupra tehnologiei blockchain, care cuprinde o serie crescândă de aplicații reale, și ar putea juca un rol esențial în transformarea unor întregi sectoare ale economiei.”

                                                      Claudiu Cazacu, Chief Strategist la XTB România

Pe tema entuziasmului față de monedele virtuale și, în special, față de Bitcoin, România nu face excepție. XTB România este printre puținele case de brokeraj care oferă traderilor posibilitatea de a tranzacționa CFD-ul cu suport pe Bitcoin prin intermediul platformeide tranzacționare premiată xStation5. Instrumentul CFD, denumit BITCOIN în xStation5, este disponibil atât pentru tranzacții long, cât și pentru tranzacții short.

Tranzacționarea CFD-ului care are la bază moneda virtuală Bitcoin în platforma xStation este simplă și rapidă, iar deschiderea contului real de tranzacționare la XTB durează doar 15 minute.

Cei interesați să tranzacționeze acest instrument trebuie să rețină că investițiile în instrumentele financiare derivate tranzacționabile în marjă bazate pe monedele virtuale sunt extrem de riscante din cauza volatilității semnificative și a folosirii efectului de levier.  Pierderile pot depăşi marja blocată, iar înainte de a tranzacţiona astfel de instrumente financiare trebuie să se asigure că sunt potrivite pentru ei.

Avertizare risc: Investițiile în instrumente financiare derivate tranzacționabile în marjă sunt extrem de riscante. Pierderile pot depăși marja blocată

Share/Bookmark

Niciun comentariu: