Bursa Japoneză la maximul ultimilor 19 ani

Principalul indice bursier din Japonia a crescut la maximul ultimilor 19 ani, continuând optimismul declanșat la jumătatea lunii Octombrie a anului trecut. Conform tabloidelor financare, investitorii au răsuflat ușurați după o nouă rezolvare a unei permanente probleme: Grecia.

Suportul (lichiditatea) a venit din partea fondului de pensii guvernamental (unul uriaș), dar și a investițiilor străine și naționale (investiții de portofoliu sau pe scurt, speculații financiare) ca urmare a politicii monetare de relaxare sau mai bine zis a devalorizării masive, denumită...Abenomics (după numele Primului Ministru Shinzo Abe).

Cu datele economice aproape de colaps, nu este nicio surpriză că ultimul lucru pe care Primul Ministru vrea să-l arate lumii este progresul în piața de acțiuni - capitalizarea bursieră.

Atotștiutorul politicilor monetare și fiscale, a "vandalizat" yenul japonez (UsdJpy a crescut de la 75.00 la 125.00 în ultimii 3 ani) și nu este de mirare că Japonia a devenit principala piața pentru brokerii Forex din întreaga lume, jucătorii locali fiind responsabili pentru 30% din volumul global. Adică vreo 500 trilioane yeni sunt tranzacționați lunar de japonezi, forțați practic să renunțe la depozitele bancare (datorită dobânzii 0 sau negative și a scăderii puterii de cumpărare) și să speculeze deprecierea cursului valutar pentru un randament superior. Practic, principalul efect a fost stimularea interesului speculativ, pe care japonezii l-au înțeles foarte bine.

 Sursa articol: Admiral Markets

Share/Bookmark

Niciun comentariu: