Ce reprezintă piaţa valutară?

online_forex_trading
Acronimul pentru piaţa valutară (Foreign Exchange), Forex, reprezintă piaţa pe care sunt tranzacţionate monedele din întreaga lume. Piaţa este marcată de guverne, speculanţi, bănci centrale, corporaţii bancare, investitori cu amănuntul şi alte instituţii financiare. 
Se estimează că aproape 4 mii de miliarde de dolari sunt tranzacţionate zilnic pe pieţele valutare globale, aceasta fiind astfel de câteva ori mai mare decât toate bursele de valori combinate din SUA. 
 Piaţa valutară este de asemenea unică atunci când o comparăm cu celelalte pieţe financiare deoarece nu are un punct central sau fizic. Aceasta este reprezentată de o reţea de bănci, instituţii financiare, fonduri hedge, corporaţii şi traderi în detaliu care cumpără şi vând monede unii altora. Datorită acestei caracteristici unice, piaţa valutară nu ţine cont de un singur fus orar. Aceasta este operaţională 24 ore pe zi, în orice fus orar în care se încadrează toate centrele financiare majore.

Cu ceva vreme în urmă, singura modalitate prin care un trader cu amănuntul putea să acceseze piaţa valutară era prin intermediul instituţiilor bancare comerciale care folosesc monedele pentru investiţii şi tranzacţii. În 1971, ţările importante au trecut la cursul de schimb variabil şi, drept urmare, tranzacţionarea monedelor a crescut în mod semnificativ. 
 Mulţi consideră acesta momentul de apariţie a pieţei valutare moderne. În prezent, pe lângă importatorii şi exportatorii care utilizează piaţa valutară, există numeroşi participanţi pe piaţă. Printre aceştia se numără fonduri hedge, speculanţi, manageri de portofolii şi traderi în detaliu. Fiecare grup individual de participanţi pe piaţă are propriile sale obiective şi motive pentru a tranzacţiona pe această piaţă. Acestea variază de la plata bunurilor şi serviciilor, protecţie împotriva riscurilor şi până la pură speculaţie.

Citeste mai mult:
http://www.ufxmarkets.com/ro/%C3%AEnva%C5%A3%C4%83/articole-forex/ce-reprezint%C4%83-pia%C5%A3a-valutar%C4%83


Share/Bookmark

Niciun comentariu: