Cât va mai tine supremația Dolarului în piața valutară

bani din forex

Dolarul american a atins maximul ultimilor 4 ani, după cel mai impresionant avans de 10 săptămâni arătat de o valută în această perioadă. Ramificațiile sunt resimțite pe toate clasele de active, în special cele denominate în USD.

Mulți vor considera că dolarul este supracumpărat și că fundamentele economiei suport nu justifică aprecierea monedei. REALITATEA este că USD este susținut de apetitul pentru lichiditate la nivel global, respectiv aștepările de politică monetară.
Într-adevăr, schimbarea de direcție a Rezervei Federale, cea mai influentă bancă centrală din lume, de la o politică agresivă de relaxare/devalorizare, la una de normalizare (renunțarea la stimuli -> dobanda 0 pentru o perioada -> majorare asteptata de la jumatatea lui 2015), a salvat dolarul de la o eventuală prăbușire spre minimele din 2008 și 2011.

Așadar, perspectivele s-au îmbunătățit recent, mai mulți membrii ai comitetului federal considerând că este necesară întărirea politicii monetare în 2015 (14 din 17, față de 12 la ședința precedentă), iar previziunile privind nivelul dobânzii cheie au fost îmbunătățite (1.38 la finalul lui 2015 și 2.88 în 2016, față de 1.13 și 2.50 oferite în Iunie). Chiar dacă nu sunt cifre impresionante, perspectivele valutelor contraparte tind în cealaltă direcție (divergente), spre relaxare, cum este cazul Euro sau Yen.

Graficul US DOLLAR INDEX
O corecție este inevitabilă, dar o combinație favorabilă de perspective pozitive de politică monetară și sentiment negativ în piețele financiare (corecția trendurilor speculative - active de risc, precum acțiuni) favorizează un avans al dolarului spre maximele din perioada de apogeu a crizei financiare - 2008. Oare aprecierea recentă indică un refugiu în lichiditate în așteptarea unui scenariu similar?

bani din forex

EURUSD
Motivul pentru care Euro a fost cea mai slabă contraparte a dolarului american (deoarece sunt cele mai lichide valute, slăbiciunea uneia devine forța celeilalte), este o combinație de perspective negative de politică monetară (relaxare și implicit devalorizare), alături de incertitudinile geopolitice și date economice mai slabe decât în SUA.

Euro a pierdut aproape 10% față de Dolar în ultimele 5 luni, testând minimele din 2012 și 2013. Chiar dacă o revenire temporară este posibilă și chiar necesară, trendul dominant rămâne descendent și foarte probabil cursul EurUsd se va tranzacționa și la 1.24-1.25 în următoarele săptămâni.

Citeste mai mult,click aici

Share/Bookmark

Niciun comentariu: