Asteptam un colaps al pietelor financiare?

 Cât de aproape este următorul colaps al piețelor financiare?

Pe scurt, răspunsul este că la prima vedere sunt foarte puține evidențe care să indice acest lucru. Pe de altă parte, foarte puțini reușesc să anticipeze un colaps înainte ca el să fie deja în forță. Iată câteva percepții generale și în final prognoza, ce include perioada de timp și prețul probabil.

CHEIA o reprezintă efectul net al politicilor marilor bănci centrale
   
Există o mică mare problemă. Aprecierea cursului (pe baza așteptărilor că diferențialul de dobândă va evolua favorabil) și randamentele superioare ale bondurilor, ar putea trimite interesul (fluxul de capital) spre piața americană și cea britanică de obligațiuni.
Ar fi necesară o coordonare între cele două tabere (pare că există) pentru a evita acest conflict și implicit riscul de hyper inflație în UE și Japonia (chiar dacă ECB ar putea achiziționa bondurile, prețul s-ar prăbuși și dobânzile ar sări). Totodată, americanii și britanii au nevoie de o normalizare lentă și foarte lentă a politicii monetare (controlul dobânzilor) în condițiile unei relaxări în alte regiuni, pentru a nu genera o vânzare în panică la nivel global și un refugiu în valute și bonduri denominate în valute ce oferă protecție și stabilitate, dar mai mult, și un randament acceptabil și perspective pozitive (de întărire), precum dolarul.

CONCLUZIA FUNDAMENTALĂ

Economiile globale nu arată prea bine, iar UE pare incapabilă să reacționeze, în timp ce Japonia crede că mai multe datorii este soluția. În aceste circumstanțe, este puțin probabil să vedem o creștere considerabilă în SUA, dar cu toate acestea, indicii fac istorie și ating pentru prima dată 2000 de puncte (SP500).

CE SE ÎNTÂMPLĂ?

Începând cu anii 2000, clasa de mijloc din țările dezoltate și-a văzut veniturile stagnând, deoarece economii emergente precum China și India au preluat producția, la prețuri mai mici.

Costul educației a crescut atât de mult încât nu mai este chiar la îndemâna oricui. Antreprenorii s-au descurcat bine, generând profituri pentru economie prin tehnologie și inovații. Ingineriile financiare de pe Wall-Street s-au accelerat, aducând speculații și împrumuturi în marjă la nivel istoric (bule speculative), implicit profituri uriașe pentru 1% din populație (elita financiară) în dauna celor care au preferat să economisească.
Băncile centrale au menținut artificial creșterea prețurilor activelor, pompând bani fără acoperire în piețele financiare. Următoarea criză economică ar putea genera o revoluție a clasei de mijloc.

Cititi mai multe,click aici

Share/Bookmark

Niciun comentariu: